Ce tipuri de făină nu trebuie să îți lipsească niciodată din casă

Produse de morarit

Ce tipuri de făină nu trebuie să îți lipsească niciodată din casă

Sărbătorile de iarnă ne bat la ușă, iar gospodinele deja caută prin cămară să vadă ce provizii pot folosi pentru a pregăti o masă îmbelșugată și delicioasă pentru musafiri. Făina este unul dintre acele alimente care nu ar trebui să lipsească niciodată din casă, indiferent dacă vin sau nu sărbătorile. Nu se știe niciodată când ți se face poftă de o pâine de casă sau de o rețetă de prăjituri pe care nu ai mai făcut-o de mult. Dacă te hotărăști să păstrezi mai multe pungi de făină în cămară, ai grijă la condițiile de depozitare – despre acest subiect am scris aici. Depozitarea corectă a făinii ajută la păstrarea intactă a proprietăților acesteia. 

Așa că, dacă ești genul de persoană care își face provizii pentru a se asigura că în orice moment poate coace ceva gustos pentru familie sau oaspeți, cu siguranță aceste tipuri de făină nu îți lipsesc niciodată din casă:

Făina albă superioară, tip 000

Una dintre cele mai folosite tipuri de făină în orice gospodărie este făina albă de grâu superioară, tip 000. Este vedeta sărbătorilor de iarnă și a rețetelor de cozonaci pufoși și alte prăjituri specifice acestui sezon. Dacă ai făină albă 000 în cămară și nu știi ce rețete să fac cu ea, avem noi câteva sugestii pentru tine: foi de plăcinte (Crăciunul miroase și a plăcinte cu mere și scorțișoară, nu?), eclere, chec, torturi, tarte cu fructe, gogoși, brioșe, fursecuri, rulade, etc.

Uite și un truc pe care îl poți folosi pentru a te asigura că îți vor ieși întotdeauna prăjituri de nota 10: cerne făina cu o seara înainte de prepararea rețetei lasă-o așa să se usuce. Uneori, chiar și în condiții corecte de depozitare, făina se poate umezi și atunci trebuie uscată înainte de a fi folosită pentru a nu compromite rețeta.

Făina de grâu, tip 650

Dacă dulciurile și prăjiturile nu te încântă chiar atât de tare și specialitățile tale sunt cele sărate, atunci făina de grâu tip 650 nu ar trebui să îți lipsească din casă. Spre deosebire de făina albă superioară, tip 000, cea tip 650 are un conținut mai ridicat de gluten și este recomandată în mod special pentru aluatul de pâine, pizza, covrigi sau produse de patiserie. Dacă îți place să testezi rețete de pâine de tot felul sau preparate sărate, ar fi bine să îți faci un stoc mai mare de făină tip 650.

Indiferent de tipul de făină preferat, există o regulă sfântă pe care trebuie să o respecți atunci când vine vorba de depozitarea și folosirea făinii de-a lungul timpului. Punga desfăcută de făină nu se pune la loc în ambalajul său, ci trebuie transferată într-un borcan sau recipient ermetic pentru a-și păstra proprietățile. Probabil ți s-a întâmplat să îți aduci aminte că mai ai pe undeva o pungă de făină desfăcută și când ai vrut să o folosești, ți-ai dat seama că nu mai e bună. Atâta timp cât respecți condițiile de depozitare, te vei bucura mereu de preparate realizate în casă, cu proviziile din cămară.

Suntem curioși ce tip de făină se regăsește cel mai des în dulapul tău și la ce o folosești!

Scroll to Top