Vrei să îți deschizi o mini-brutărie? Iată câteva aspecte de luat în calcul!

faina patiserie

Vrei să îți deschizi o mini-brutărie? Iată câteva aspecte de luat în calcul!

România se situează de mulți ani pe primul loc, ca cel mai mare consumator de pâine din UE, așa că, pare un moment bun să îți deschizi o mini-brutărie, mai ales că prețul cerealelor a intrat pe o pantă descendentă. Pâinea proaspăt scoasă din cuptor va face întotdeauna oamenii fericiți. Există totuși câteva aspecte pe care ar fi bine să le iei în calcul pentru a te asigura că vei începe cu dreptul acest drum de antreprenor.

Materie primă de calitate

Oamenii își doresc pâine proaspătă și gustoasă la orice masă, iar ca să le îndeplinești această nevoie, trebuie să alegi materie primă de calitate. Înainte de a porni demersurile pentru deschiderea unei mini-brutării, cercetează piața, testează rețete de pâine cu diferite tipuri de făină și încheie un contract de colaborare cu un producător de făină serios. Noi suntem alături de micii producători din acest domeniu și îți putem distribui cantitatea necesară de făină de calitate superioară, numai bună pentru pâinea cu care vrei să încânți viitorii clienți.

Materia primă de calitate este esențială pentru succesul unei brutării. Iar una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face este să crezi că poți face rabat de la calitate, doar pentru a obține un profit mai mare. Profitul mare îl vei obține din fidelizarea clienților – dacă îți servești clienții cu o pâine perfectă astăzi, poți fi sigur că și mâine vor fi în magazinul tău.

Locația

Locația joacă și ea un rol important în succesul unei brutării. Găsește un cartier în care nu simți zilnic mirosul de pâine proaspătă, caută un loc potrivit și deschide o brutărie. Dacă vrei mai multă vizibilitate, poți căuta o locație situată pe un drum principal și cu mult trafic și să iei în considerare și extinderea gamei de produse de la pâine la covrigi și produse de panificație. Cine nu ar savura o merdenea cu telemea sau un ștrudel cu mere în stația de autobuz sau pe drum spre locul de muncă?

Dacă iei în considerare să îți extinzi și gama de produse, ar trebui să ai în vedere și faptul că vei avea nevoie de mai multe tipuri de făină.

Echipamentele tehnologice

Bineînțeles, nu ai cum să scoți la vânzare produse de calitate, dacă nu ai aparatura necesară. Îți sugerăm să te orientezi către echipamentele tehnologice cu un nivel mare de automatizare (pentru a reduce cheltuielile cu angajații), dar și cu un consum energetic mic.

Înainte de a deschide o mini-brutărie, fă-ți un plan imbatabil – găsește un furnizor serios de materie primă, găsește o locație promițătoare și echipamentele potrivite. Conturează și un buget realist și asigură-te că ai câteva economii pentru a supraviețui pe piață până începi să atingi un anumit prag de rentabilitate. Nu îți face griji, clienții vor exista mereu, ține doar de tine să îi atragi la brutărie cu un miros îmbietor și produse de cea mai bună calitate. AgroTrading e aici pentru a se asigura că nu vei duce lipsă de materie primă, tu continuă să coci cea mai bună pâine din zonă!

Scroll to Top